Eco Synergy » Trasabilitatea Deseurilor » Trasabilitatea – instrument în delimitarea responsabilității celor implicați în generarea deșeurilor
(Articol re editat si republicat)
Poluarea este un fenomen grav, care îngrijorează societatea modernă cu privire la viitorul planetei și al generațiilor următoare. Deșeurile realizate la nivel global vor crește cu până la 70% până în 2050, în timp ce un om creează în medie 500 kg de deșeuri pe an. Cu toate aceste cifre îngrijorătoare, sunt reciclate doar aproximativ 20% din deșeurile de plastic la nivel mondial. Pentru a limita efectele acestui fenomen îngrijorător s-a impus o mai mare responsabilitate cu privire la deșeurile produse de către firme și companii de pe întreg globul, în așa fel încât să se asigure protejarea mediului înconjurător. Practic, a devenit foarte important de știut cine și ce cantitate de reziduuri generează, ce și cât se poate recicla în deplină siguranță, unde ajung resturile companiei cu pricina și ce se întâmplă cu ele, dar și cum reușește firma să gestioneze cu succes această problemă. Pentru a cunoaște cu exactitate toate aceste detalii importante este nevoie de trasabilitatea deșeurilor, ce oferă transparență și responsabilitate în reciclare, urmărind traseul de la colectare, transport, depozitare, reciclare și până la transformarea în produse finale sau eliminare.
În articolul de mai jos, vei descoperi ce este trasabilitatea deșeurilor (definiție, apariția și evoluția conceptului), care este importanța ei, ce sisteme, proceduri și tipuri de trasabilitate există, care este cadrul legal în care se desfășoară trasabilitatea și care sunt avantajele sale, precum și unele informații utile despre trasabilitatea deșeurilor din ambalaje (rolul OIREP și al specialiștilor).
1. Ce este trasabilitatea deșeurilor – definiția și apariția conceptului
Trasabilitatea este un mod prin care se gestionează și se urmărește cât mai bine traseul pe care îl are un produs. Acest cuvânt este format, practic, prin alăturarea altor două cuvinte, și anume a urmări și abilitate, și stă la baza a trei procese critice de management al afacerii:
- Managementul calității – care permite organizațiilor să atingă obiectivele de calitate sau să îndeplinească așteptările clienților;
- Managementul schimbărilor – care urmărește modificările produsului în timpul dezvoltării;
- Gestionarea riscurilor – care verifică vulnerabilitățile produsului aflat în circulație.
Standardele care necesită trasabilitate includ:
- ISO 26262, care este un standard internațional pentru siguranța funcțională a sistemelor electrice și/sau electronice în autovehiculele de producție definit de Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) în 2011;
- IEC 61508, un standard internațional publicat de Comisia Electrotehnică Internațională, constând din metode privind aplicarea, proiectarea, implementarea și întreținerea sistemelor automate de protecție, numite sisteme legate de siguranță.
Generarea acestui concept s-a datorat unei griji sporite față de cetățeni. Un produs este marcat pentru a putea fi reperat cel care a adus pe piață ceva necorespunzător, însă mult mai eficiente sunt înregistrările ce se referă la produs (din momentul în care este conceput și până la furnizare, chiar și în etapa post consum). Trasabilitatea luptă pentru validarea prezenței sau absenței unei trăsături a obiectului care circulă și pentru stabilirea falsurilor.
Trasabilitatea ajută la regăsirea istoricului, la utilizarea sau localizarea unei entități, fiind frecvent asociată posibilității de identificare și urmărire a unui aliment, ingredient pe întreg parcursul etapelor de producție și distribuție, oferind un nivel ridicat de protecție consumatorilor. Termenul a fost preluat și se poate găsi în diferite domenii ale vieții. Practic, prin trasabilitate se ia urma unui produs / serviciu / proces / deșeu, folosindu-se de înregistrările păstrate pe tot parcursul traseului elementului în cauză, pentru a identifica unde a apărut problema, se urmărește obținerea unui control total pentru a putea interveni dacă se constată probleme undeva.
Astfel, când vine vorba despre trasabilitatea deșeurilor fenomenul a apărut ca urmare a nevoii oamenilor de a asigura protejarea mediului înconjurător și a sănătății oamenilor, în acest sens urmărindu-se permanent prevenirea și reducerea efectelor negative ale deșeurilor. Practic, se localizează și se urmărește traseul unui deșeu, înregistrându-se fiecare moment, de la generare și până la reciclare sau la eliminare. Firmele care produc sau care importă ambalaje și deșeuri de ambalaje trebuie să respecte legislația de mediu și să atingă obiectivele de reciclare, indiferent dacă aleg să o facă singure sau prin intermediul unui OIREP.
1.1. Importanța trasabilității deșeurilor
Trasabilitatea deșeurilor este foarte importantă pentru mediul înconjurător, pentru sănătatea oamenilor, pentru activitatea firmelor. Sistemul acesta ajută să se poată verifica dacă deșeurile au fost colectate, transportate, depozitate, reciclate sau eliminate corespunzător, astfel încât în cazul unor probleme să se poată lua măsurile corective, conform legislației în vigoare. Practic, trasabilitatea oferă vizibilitate, identifică problemele și poate duce la îmbunătățirea activității în direcția managementului deșeurilor.
Trasabilitatea oferă multe beneficii companiilor pe termen scurt și lung, chiar dacă pentru unele firme poate fi văzută drept un efort suplimentar. Astfel, o evidență completă și de încredere a tuturor activităților din trecut, ajută la investigarea și depanarea problemelor, cum ar fi retragerile de pe piață a anumitor produse, permițând părților implicate să localizeze sursa problemei. Datele generate de trasabilitate, cum ar fi acreditările sale etice sau țara de origine, pot fi utilizate pentru a îmbunătăți procesele comerciale critice și pentru a aborda problemele de performanță legate de timpii de livrare, costurile de transport și gestionarea stocurilor, printre altele.
Fără impunerea acestei practici, firmele generatoare de deșeuri (în special cele provenite din ambalajele produselor comercializate) nu ar putea să aibă un control asupra modului în care aceste reziduuri își continuă existența. O situație nedorită este cea în care deșeurile ajung la groapa de gunoi sau, mai rău de atât, aruncate în natură, iar răspunderea nu poate fi pusă în sarcina cuiva. Prin trasabilitatea impusă de legislația statului român companiile generatoare de deșeuri sunt obligate să realizeze diverse activități prin care să se asigure că resturile generate vor fi refolosite pentru a adăuga plus valoare economiei și, în același timp, pentru a limita efectele negative asupra mediului înconjurător.
Trasabilitatea este esențială și pentru siguranța și succesul firmelor și companiilor diverse, în acest sens putând să se amintească simplificarea procesului prin utilizarea tehnologiei, prin legături globale realizate în deplină siguranță, prin lupta continuă împotriva mărfurilor contrafăcute, prin returnarea de produse neconforme etc. Cheia unei lumi mai durabile și a economiei circulare în accepțiunea specialiștilor este acest lanț complex și eficient, numit trasabilitate. În acest tip de economie problema deșeurilor trebuie să fie rezolvată prin întoarcerea acestora în procesele de producție prin raportare și valorificare ca elemente ale trasabilității.
Iată care sunt motivele pentru care trasabilitatea este esențială pentru siguranța și succesul organizațiilor:
- Simplificarea procesului prin intermediul tehnologiei
Programele de trasabilitate pot oferi vizibilitatea întregului ciclu de viață al fiecărei părți și pot maximiza valoarea datelor, pentru a identifica rapid problemele de producție sau tendințele și pentru a face îmbunătățiri proactive. Într-un studiu recent, s-a constatat că doar 23% dintre companii dispuneau de tehnologia necesară pentru a permite trasabilitatea completă. Cu toate acestea, aproximativ 60% au declarat că intenționează să implementeze programe de software în anul următor.
- Legături globale în siguranță
Lanțul de aprovizionare de astăzi este o rețea mondială foarte complexă, care necesită eforturi strategice sincronizate pentru a gestiona tranzacțiile și pentru a menține afacerile eficiente și profitabile. Pentru a asigura transparența și responsabilitatea pe tot parcursul lanțului de aprovizionare, trasabilitatea cu marcarea directă a pieselor, oferă o urmă documentată a fiecărui produs, istoricul său, componentele, calitatea și siguranța. Această tehnologie emergentă dovedește că produsele îndeplinesc anumite standarde sau sunt conforme cu reglementările industriei. De exemplu, unii producători de automobile trebuie să îndeplinească standardele de trasabilitate stabilite de Grupul de acțiune pentru industria auto. Inițiativele grupului respectiv funcționează pentru a oferi o vizibilitate și mai mare pe întregul lanț de aprovizionare global.
- Eficiență împotriva mărfurilor contrafăcute
Un alt efect al globalizării industriei este creșterea mărfurilor contrafăcute. În timp ce falsificatorii profită de replicarea produselor, companiile pierd bani, iar locurile lor de muncă sunt puse în pericol. Falsificarea afectează și consumatorii. Multe produse contrafăcute, de la dispozitive electrice, la medicamente, nu respectă standardele de siguranță și calitate ale omologilor lor autentici, punând utilizatorii finali la un risc ridicat. În acest caz, marcarea pieselor cu numere de serie nu este suficientă, deoarece infractorii pot găsi modalități de a replica simbolurile respective.
- Returnări de produse neconforme
Retragerile de produse de pe piață afectează aproape fiecare industrie. Trasabilitatea completă a pieselor este esențială pentru a-ți proteja compania împotriva răspunderii în caz de retragere, deoarece oferă producătorilor dovezi pentru a arăta că piesele lor sunt conforme cu orice standard de siguranță. Acest lucru poate reduce riscul retragerii anumitor produse de pe piață.
1.3. Trasabilitatea deșeurilor de ambalaje
În ziua de astăzi, companiilor care generează deșeuri de ambalaje li se cere să fie mai responsabile din perspectiva urmăririi datelor. Reglementările din ce în ce mai stricte și așteptările clienților cresc, de asemenea, pe măsură ce societatea contemporană devine mai responsabilă față de mediu. Astfel, organizațiile trebuie să poată răspunde cu certitudine la întrebări precum:
- Ce deșeuri conține acest lot?
- Ce poate fi reciclat în siguranță?
- Care este cantitatea de deșeuri care se produce?
- Care este destinația produselor?
Eco Synergy oferă o soluție unică pentru aceste provocări complexe prin consultanță de mediu completă, care să îndeplinească toate cerințele de natură legală și chiar mai mult de atât. Astfel, un plan de sustenabilitate, care să conțină trasabilitatea, permite companiilor să urmărească drumul deșeurilor, agenții de manipulare, locațiile și procedurile specifice zonelor prin care circulă.
Producătorii/importatorii de ambalaje din plastic acordă o atenție specială trasabilității produselor lor, care trebuie asigurată în toate etapele pentru a facilita controlul, retragerea produselor defecte, informațiile pentru consumatori și identificarea responsabilității.
În prezent, companiile iau materii prime, realizează un produs și îl distribuie clienților într-un ambalaj de unică folosință, care este apoi aruncat. Într-un sistem circular, în care plasticul este reutilizat, companiile ar trebui să colecteze, să curețe, să depoziteze și să redistribuie acel ambalaj. Toți acești pași costă bani și creează noi riscuri pentru afacere.
Fiecare pachet de produs, indiferent dacă este o sticlă de apă sau lasagna congelată, trebuie să aibă o etichetă unică în cazul în care există un lot care trebuie retras din cauza unui alergen nemarcat sau a unei contaminări bacteriene. Ambalajul poate fi marcat o dată când este umplut și apoi este aruncat. Pentru o economie circulară, este necesar, așadar, să existe o modalitate de a eticheta diferitele loturi de produse distribuite în același container.
1.4. Procedurile de trasabilitate și importanța lor în diverse sectoare
Trasabilitatea poate fi adaptată oricărei industrii. De fapt, unele sectoare, cum ar fi industria farmaceutică, sunt supuse legislației care o impune, precum Directiva Uniunii Europene privind medicamentele falsificate și Legea de securitate a lanțului de aprovizionare cu medicamente din Statele Unite.
Iată trei moduri în care sunt aplicate sistemele de trasabilitate în diverse domenii:
- Industria farmaceutică
OMS estimează că aproximativ 11% din medicamentele din țările în curs de dezvoltare sunt contrafăcute. Trasabilitatea optimizează acest proces – cu articolele serializate și raportarea datelor, poate fi identificată locația produselor și preluate numai produsele defecte, în loc de întregul lot. Acest lucru ajută la reducerea pierderilor monetare și face gestionarea rechemărilor mai rapidă și mai eficientă. De asemenea, asigură o gestionare eficientă a deșeurilor și optimizează fluxul de lucru, astfel încât personalul să aibă mai mult timp pentru a se concentra asupra pacienților.
- Industria alimentară
Transparența în sănătatea publică, prevenirea, pregătirea și acțiunile corective pot deveni realitate prin utilizarea trasabilității în cazul unei probleme de siguranță alimentară. Deoarece industria alimentară și a băuturilor are un lanț de aprovizionare lung și complex, lipsa de vizibilitate duce la riscuri mai mari de boli de origine alimentară, precum E. coli, listeria și salmonella. Producătorii, comercianții cu amănuntul și consumatorii trebuie să știe totul despre alimentele comercializate, cum ar fi originea ingredientelor și atributele lor sau unde au fost prelucrate. Drept urmare, trasabilitatea poate oferi răspunsuri și poate atenua riscurile potențiale.
- Industria resurselor naturale
Industria resurselor naturale este supusă unei presiuni din ce în ce mai mari pentru a face originea produselor mai transparentă, pentru a asigura securitatea materiilor prime și pentru a fi mai conștientă de consecințele asupra mediului. Deficitul de resurse a creat, de asemenea, necesitatea unei administrări mai bune, care să optimizeze timpul, să evite pierderile și să reducă riscurile. Atât consumatorii, cât și producătorii beneficiază atunci când știu de unde provin materiile prime care intră în produsele lor. Urmărirea acestor informații este și mai importantă în cazul în care apare falsificarea și permite modalități de a rezolva problema.
1.5. Tipuri de trasabilitate
Acest procedeu este necesar în diferite domenii, acolo unde produsele realizate pot avea consecințe asupra siguranței și asupra stării de sănătate a celor care le consumă la final. Trasabilitatea poate fi întâlnită inclusiv în manevrarea deșeurilor.
În general, trasabilitatea poate fi de mai multe tipuri:
- în amonte (traseul invers) – oferă informații despre un anumit produs de la consumatorul final și până la fabricarea sa;
- în aval (traseul cronologic) – traseul parcurs de un produs de la fabricare și până la consumatorul final;
- logistică – arată informațiile contabile și menționează furnizorii și beneficiarii, dar și datele despre conformitatea cantitativă;
- internă – oferă informații despre prelucrare și prezervare;
- track and trace – menționează unde a staționat produsul pe traseul său comercial.
2. Cadrul legal în care se desfășoară trasabilitatea deșeurilor
Trasabilitatea nu a fost folosită întotdeauna, ci a apărut din cauza nevoii de a gestiona și a urmări cât mai bine traseul deșeurilor. În plus, ea se desfășoară conform unui cadrul legal, astfel încât toate firmele care generează deșeuri să respecte regulile și să se conformeze colectării, transportului, depozitării, reciclării sau eliminării deșeurilor generate. Normele legislative cu privire la trasabilitate sunt diferite în funcție de fiecare țară, însă în cadrul UE, statele membre trebuie să se ralieze cadrului normativ european.
2.1. Avantajele pe care le are trasabilitatea
Printre avantajele trasabilității pot fi amintite:
- securitatea preventivă;
- acțiunea sigură dacă se depistează neconformități;
- delimitarea strictă a responsabilității;
- posibilitatea comensurării răspunderii.
2.2. Indicații legislative în ce privește trasabilitatea
Indicațiile legislative cu privire la trasabilitate trebuie să fie respectate de producători sau alte entități comerciale implicate în gestionarea deșeurilor produse. Pentru statele europene sunt valabile mai multe norme. Prima dintre ele este Directiva (CE) 2001 /95 privind Siguranța Generală a Produselor care a intrat în vigoare în data de 15 ianuarie 2004, iar a doua normă se referă la Regulamentul (CE) numărul 178 /2002, referitor la Legea Generală a Alimentelor care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005. În ce privește autoritatea care se ocupă la nivel național de respectarea regulilor privind trasabilitatea deșeurilor, statul român a înființat Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Conform legilor ce au drept scop protejarea mediului înconjurător, firmele au trei variante de lucru pentru a atinge țintele de reciclare stabilite de ea. Printre acestea, se numără și dosarul de trasabilitate. Unii specialiști sunt de părere că nu întotdeauna se poate merge pe această variantă și că depinde de fiecare operator economic în parte să o aleagă pe cea potrivită. Prima dintre ele este de a prezenta dovada trasabilității deșeurilor generate de firma în cauză (ținta de reciclare ar trebui să fie 60 la sută, conform precizărilor acestei legi) și se referă la ambalajele care vin din import și rămân în țară sau la cele recuperate de la clienți de către comerciant.
Pentru atingerea țintelor de reciclare impuse se pot alege mai multe alternative, dintre acestea putând menționa următoarele:
- se plătește către Administrația Fondului pentru Mediu o anumită sumă pe kilogram de deșeu (trebuie amintit faptul că este foarte scumpă comparativ cu celelalte alternative);
- încheierea unui contract cu o organizație de transfer de responsabilitate care va realiza ținta de reciclare necesară (operatorul economic va avea responsabilitatea de a achita suma lunară și de a declara cantitățile de ambalaje pe care le-a pus pe piață);
- trasabilitatea este alternativa cea mai complexă,
- dacă se au în vedere actele ce trebuie verificate. Dacă dosarul de trasabilitate nu este unul complet și lipsește fie și un singur document, atunci dosarul este considerat invalid și Administrația Fondului de Mediu poate să oblige agentul economic la plata pentru cantitățile de ambalaje emise.
În vederea monitorizării și verificării corectitudinii în ceea ce privește trasabilitatea deșeurilor, astăzi există varianta utilizării sistemului informatic de asigurare a trasabilității, cunoscut sub numele de SIATD, trebuind să fie menționat și faptul că această variantă este una obligatorie încă din anul 2021 pentru firmele ce generează deșeuri din activitatea lor.
3. Rolul specialiștilor în trasabilitatea deșeurilor din ambalaje
Trasabilitatea deșeurilor localizează și urmărește traseul cronologic al reziduurilor, pornind de la generare și până la reciclare (ideală pentru resturile ce pot fi utilizate iarăși) sau eliminare (în cazul reziduurilor ce nu mai pot fi reciclate). De regulă, din cauza legislației în vigoare mulți operatori economici au lăsat această problemă în mâna specialiștilor de mediu din cadrul unui OIREP care au diferite obligații, printre care și cea a întocmirii corecte a documentelor.
Dosarul de trasabilitate a deșeurilor trebuie să conțină următoarele elemente:
- autorizația de mediu (a prestatorului și a terților) care trebuie să fie valabilă;
- documentele de achiziție;
- actele de livrare corecte și complete.
După ce s-au asigurat că acest dosar este adecvat, conform legislației în vigoare, specialiștii vor trece la validarea și centralizarea datelor din dosar și la solicitarea facturii fiscale a prestatorului de serviciu. Cantitățile de deșeuri contractate, reciclate sau eliminate sunt declarate pe trimestru, semestru și anual către autoritățile competente: AFM, ANPM, MM.
În concluzie, trasabilitatea a apărut ca o necesitate de a asigura un plus de siguranță în ce privește managerierea deșeurilor, permițând observarea traseului deșeurilor, de la generarea lor și până la reciclare sau eliminare din uz.
Sursa foto:
unsplash.com
Distribuie