Plasticul și viața marină: rezolvarea poluării ecosistemului

Plasticul reprezintă una dintre cele mai practice și avantajoase invenții ale lumii moderne. Acest material oferă beneficii multiple, dobândind un rol fundamental în aproape toate domeniile de producție și în industrii precum cel medical, construcții, tehnic, alimentar etc.

În ciuda acestui fapt, tocmai ceea ce îi conferă beneficii în utilizare face ca plasticul să fie un material deosebit de poluant și greu de eliminat, așadar, dăunător pentru mediu pe mai multe paliere. Astfel, folosirea sa la scară largă a făcut ca omenirea să producă o cantitate enormă de deșeuri din plastic extrem de greu de gestionat.

1. Plasticul – între soluție și blestem

Plasticul este puternic și flexibil, fapt care îl recomandă drept o soluție ieftină și ideală pentru multe probleme de zi cu zi.

Calculatoarele, telefoanele, chiar și autoturismele se bazează pe plastic. Diferența este că, în multe cazuri, aceste produse „esențiale” sunt menite să fie folosite o perioadă lungă de timp, poate chiar la nesfârșit. Comparați acest lucru cu o pungă de plastic sau o sticlă de apă care poate fi folosită o singură dată, dar care poate persista în mediul înconjurător timp de secole, dacă nu este eliminată în mod corespunzător.

Deja este binecunoscut faptul că plasticul se degradează într-un ritm foarte lent. De exemplu, deteriorarea unei sticle de apă din plastic poate dura până la 450 de ani până se elimină complet. Pe măsură ce se deteriorează, părțile componente devin din ce în ce mai mici, până se transformă în fragmente microscopice care intră, succesiv, în rețeaua trofică, fiind consumate de toate vietățile: de la plancton, până la mamifere marine.

În ultimii ani, după mai bine de jumătate de secol în care producerea plasticului s-a aflat în creștere susținută și exponențială, se încearcă impunerea unor limite în fabricarea și utilizarea plasticului, unele state ajungând chiar la interzicerea lui. S-a pus accent pe articolele „de unică folosință”, precum pungile sau tacâmurile din plastic, după ce statisticile cu privire la poluarea cu plastic au devenit din ce în ce mai îngrijorătoare, iar consecințele nefaste asupra mediului înconjurător s-au dovedit a fi catastrofale.

Acest material se concentrează, în principal, asupra modului în care plasticul afecteză mediul marin și analizele experților în probleme de ecologie, privind poluarea Oceanului Planetar.

Oamenii de știință au desemnat peste 200 de „zone moarte” în oceanul planetar, unde nicio formă de viață nu poate supraviețui din cauza poluării și degradării habitatului.

2. Cât plastic este în ocean?

O mare parte din plasticul din ocean provine din surse terestre. Aproximativ două treimi din plasticul oceanic reprezintă deșeurile lăsate pe plajă și cele din sistemul de canalizare, duse de cursul râurilor care se revarsă în mări și oceane. Depozitele prost gestionate, situate în apropierea țărmurilor, și articolele din plastic aruncate în toaletă sunt printre vinovații majori.

Este imposibil ca plasticul să rămână într-un singur loc. El este captat de curenții oceanici și răspândit pe tot globul. Este cât se poate de firesc să găsești pe plajă resturi din plastic ce au fost aruncate pe cealaltă parte a oceanului.

Din acest motiv, cantități enorme de plastic s-au adunat în diferite zone ale Pacificului, creând adevărate insule din deșeuri, de dimensiunea unor state mari. Au fost descoperite șapte astfel de insule principale.

Poate cel mai infam simbol al crizei plasticului îl reprezintă Marea insulă de gunoaie din Pacific (the Great Pacific Garbage Patch). Situată în Pacificul de Nord, această acumulare masivă de plastic este de aproximativ două ori mai mare decât statul Texas. Acest melanj înglobează deșeuri provenind din țările care se învecinează cu Oceanul Pacific, în primul rând SUA și Japonia.

„Insula” plutitoare stă relativ în același loc, dar se comportă ca un vârtej care se rotește cu încetinitorul, atrăgând încet apă și deșeurile de plastic ce plutesc aduse de curenții din Pacific. Datele au indicat că 99,9% din toate resturile plutitoare reprezintă 1,8 trilioane de bucăți individuale de plastic, având o greutate totală de aproape 80.000 de tone.

Curățarea petecului de gunoi este o sarcină descurajantă, care va necesita un angajament financiar uriaș din partea tuturor statelor de pe glob. Chiar și cele 67 de nave angajate în îndepărtarea deșeurilor de plastic, timp de un an întreg, pot elimina mai puțin de 1% din cantitatea de reziduuri. La ritmul nostru actual de consum, oceanograful Charles Moore prezice că „insula” își va dubla dimensiunea în următorii zece ani, conform unei statistici recente.  

Majoritatea gunoiului care formează acest petec provine de la navele maritime sau bărci de pescuit. Din această cauză, o mare parte din reziduuri sunt năvoade, geamanduri sau containere aruncate peste bord. Situația este atribuită cantității în creștere a presiunii pescuitului în Pacific – o altă problemă pe care omenirea ar trebui să o soluționeze cu celeritate.

În ocean, în medie, există circa 46.000 resturi din plastic pe milă marină pătrată. Marinarii raportează că cel mai comun obiect creat de om pe care îl văd plutind în ocean sunt pungile de plastic.

Evaluările sunt aproximative, întrucât volumul Oceanului Planetar, precum și cantitatea de plastic reală deversată fac imposibil un calcul exact, așa că ne raportăm la ce se poate observa cu ochiul liber. Știm, cu siguranță, faptul că plasticul începe să se descompună cu timpul, iar microparticulele plutitoare contaminează oceanul și afectează întreg lanțul trofic, vătămând ireversibil milioane de vietăți, anual.

În timp ce ne imaginăm că majoritatea acestor bucăți de plastic au dimensiuni considerabile sau, cel puțin, suficient de mari pentru a fi vizibile, o mare parte din plasticul oceanic este microscopic. Există aproximativ 51 de trilioane de particule microscopice în ocean care cântăresc 269.000 de tone, adică echivalentul a 1.345 de balene albastre.

Aproximativ două treimi din zonele de pescuit ale lumii sunt afectate negativ de ingestia de plastic. Păsările marine sunt cele mai frecvente victime ale consumului accidental, din cauza faptului că acestea confundă bucățile de plastic cu pești și alte surse de hrană, ingerându-le. Odată înghițite, deșeurile blochează sistemul digestiv, cel mai adesea, condamnând pasărea la o moarte lentă și chinuitoare.

Țestoasele marine sunt, de asemenea, victime frecvente ale poluării cu plastic. Multe țestoase se hrănesc cu meduze. O pungă de plastic care plutește în derivă arată aproape identic cu o meduză, iar urmările sunt ușor de prevăzut.

S-a descoperit că fiecare țestoasă de mare studiată de biologii marini a ingerat cel puțin o dată un obiect din plastic, iar 40% dintre păsările marine au un anumit grad de contaminare, la fel ca trei din cinci mamifere marine. S-a constatat că focile au fost afectate într-un procentaj mai mic, de aproximativ 33%, însă, chiar și așa, reprezintă o proporție șocant de ridicată.

Contaminarea cu plastic are un impact grav asupra speranței de viață a acestor animale. Atunci când sunt cuplate cu alte amenințări la adresa ecosistemului lor – cum ar fi schimbările climatice, pescuitul excesiv și degradarea habitatului -, multe dintre aceste populații sunt expuse riscului. Numai plasticul este răspunzător pentru moartea a 100.000 de țestoase și mamifere marine în fiecare an, împreună cu peste un milion de păsări.

Perioada de degradare a produselor de plastic este diferită de la produs, la produs, după cum urmează:

• o sticlă din plastic – 450 de ani
• o pungă din plastic – 20 ani
• un filtru de țigară – 10 ani
• o caserolă din spumă de polistiren – niciodată
• un pahar pentru cafea – 30 de ani
• un pai din plastic – 200 de ani
• tacâmuri din plastic – peste 100 de ani.