Blog - Deseuri biologice definitie tipuri si reguli de colectare cover

Deșeuri biologice – definiție, tipuri și reguli de colectare

Multe activități comerciale – și nu numai – rezultă în producerea unui număr din ce în ce mai mare de deșeuri care, pentru mult timp, nu au fost colectate în mod corespunzător. Acum, însă, există legi clare care definesc diversele tipuri de deșeuri, precum și modalitățile corespunzătoare de colectare a acestora. 

Deșeurile biologice constituie o categorie distinctă, fiind generate în principal din activitățile medicale. Fiind de mai multe tipuri, trebuie să fie colectate după reguli bine stabilite, care sunt elaborate  mai jos.

 

1. Deșeul biologic – definiție 

Deșeurile cu risc biologic sau medical sunt materiale solide provenite din activități de diagnosticare, tratament sau imunizare, precum și din producerea sau testarea de produse biochimice. 

Blog - 1. Deseul biologic definitie
Poză de Haley Lawrence pe Unsplash

Sunt considerate deșeuri biologice atât materiile generate din activități medicale realizate pe oameni, cât și pe animale. Astfel, atât spitalele, cabinetele medicale umane și veterinare, cât și farmaciile, în anumite cazuri, trebuie să adere la legislația în vigoare și să colecteze resturile medicale conform unor norme foarte bine stabilite.

Indiferent de tipul de deșeu biologic pe care un cabinet, spital sau farmacie îl produce, în colectarea sa trebuie să se țină cont și de clasificarea acestuia.

2. Deșeuri cu risc biologic și tipurile lor

Deșeurile cu risc biologic se împart în:

  1. deșeuri generale;
  2. deșeuri infecțioase;
  3. deșeuri periculoase;
  4. deșeuri radioactive.

Poză de Paul Felberbauer pe Unsplash

Cea mai mare parte a deșeurilor medicale sunt cele generale, acestea asemănându-se foarte mult cu cele din gospodării și includ hârtia, lichidele și materialele plastice. Acestea sunt și cele mai puțin periculoase și vor fi colectate în saci de culoare neagră, în conformitate cu codul culorilor care se aplică în reciclarea ecologică.

Deșeurile biologice infecțioase sunt cele cu potențial de a provoca infecții omului. Printre acestea se regăsesc frecvent:

  • țesutul uman sau animal, precum sângele;
  • bandajele;
  • mănușile chirurgicale.

Din aceeași categorie fac parte și deșeurile patologice. Acestea sunt cele pe care s-au efectuat tratamente specifice, astfel că pot fi contaminate cu diverși agenți patogeni. Acest tip de resturi va fi colectat în saci de culoare galbenă.

Blog - 2. Deseuri biologice si tipurile lor
Poză de Paul Felberbauer pe Unsplash

În categoria deșeurilor biologice periculoase intră obiectele care nu provoacă infecții, însă pot cauza alte răni oamenilor, cel mai bun exemplu fiind obiectele care înțeapă sau taie. Ace, seringi, bisturie și alte instrumente medicale, dar și anumite substanțe chimice pot fi incluse pe această listă. Chiar și anumite medicamente vechi sunt considerate a fi resturi medicale periculoase. Ele vor fi colectate în cutii speciale cu capac, având în vedere pericolele la care pot fi expuși cei care le utilizează în mod incorect.

Ultimele pe lista deșeurilor cu risc biologic sunt resturile radioactive. Acestea rezultă din tratamentele nucleare în scop medical, terapiile oncologice și echipamentele care funcționează pe baza izotopilor radioactivi.

Toate trebuie să fie predate doar în centre de colectare autorizate și trebuie să respecte reguli specifice de depozitare și transport. De aceea, nu sunt puține cabinetele și spitalele care aleg să utilizeze serviciile de transfer de responsabilitate pentru a respecta legislația

3. Colectarea deșeurilor biologice

Blog - 3. Colectarea deseurilor biologice
Poză de Possessed Photography pe Unsplash

Colectarea deșeurilor cu risc biologic începe încă din faza utilizării dispozitivelor medicale și a altor echipamente, astfel că, imediat după folosire, acestea se vor arunca și păstra în spații special create. De asemenea, în funcție de clasificarea acestora, există și un termen limită de păstrare până când trebuie ridicate și transferate către centrele specializate. În cazul deșeurilor infecțioase, nu pot trece mai mult de 48 de ore până ca ele să fie ridicate. Zona în care sunt păstrate va fi amenajată în alt loc decât cel de tratament, având nevoie de sisteme de ventilație și de evacuare a apei separate.

Poză de Possessed Photography pe Unsplash

Colectarea deșeurilor biologice se va face doar de către firme autorizate cu vehicule care sunt pregătite special pentru transportul lor până la centrul selectat.

În ceea ce privește eliminarea unui deșeu biologic, cele mai des întâlnite metode sunt incinerarea și sterilizarea, însă aceasta din urmă este posibilă în puține cazuri, chiar și atunci când se dorește reciclarea lor, în conformitate cu legile în vigoare.

Toate aceste activități, începând de la clasificare și până la colectarea, transportul, depozitarea și distrugerea deșeurilor biologice sunt reglementate de foarte multe legi naționale și internaționale, astfel că spitalele, cabinetele medicale umane și veterinare, dar și firmele care transportă și distrug astfel de resturi trebuie să le respecte. De asemenea, o parte importantă a gestionării corecte a deșeurilor este și protejarea mediului înconjurător. De aceea, mulți dintre acești operatori apelează la servicii de consultanță de mediu pentru a le respecta.

În concluzie, deșeurile biologice sunt resturi generate de diverse activități medicale. Acestea se clasifică în patru categorii, în funcție de cat de periculoase sunt. Cele mai răspândite sunt cele asemănătoare deșeurilor casnice. Cu toate acestea, și ele trebuie să fie colectate și depozitate conform legilor în vigoare. Spitalele, cabinetele medicale umane și veterinare și farmaciile trebuie să respecte normativele care li se aplică, în timp ce firmele de transport și distrugere trebuie sa îndeplinească alte condiții pentru a funcționa legal. Împreună, ele trebuie să lucreze în așa fel încât nici personalul, nici populația obișnuită să nu fie puse în pericol.

Distribuie

Comments are closed.