Codul culorilor in colectare

Colectare separată: o modalitate de a trăi într-un mediu mai sănătos

Eco Synergy » Consultanta de Mediu » Colectare separată: o modalitate de a trăi într-un mediu mai sănătos

Având în vedere că activitățile umane generează o cantitate mare de deșeuri care afectează mediul înconjurător, s-a decis colectarea separată a acestora. Colectarea separată a deșeurilor a fost introdusă special pentru a face distincția între diferitele tipuri de deșeuri și pentru a acționa în consecință, astfel încât acestea să poată fi reciclate și reintroduse în circuitul economic. Este o practică obișnuită în toate țările civilizate și o metodă de asigurare că activitățile oamenilor și ale agenților economici nu afectează natura. 

 

Descoperă în articolul următor mai multe informații despre procesul de colectare separată și despre importanța acestuia pentru companii și mediul înconjurător.

 

1.Colectare separată: de ce este atât de importantă? 

 

În contextul actual al schimbărilor climatice, acțiunile de combatere a acestora devin din ce în ce mai necesare. Colectarea separată presupune ca toate deșeurile produse să nu fie adunate la un loc, ci în loturi, pentru a facilita reciclarea acelor materiale care sunt utile oamenilor. Astfel, intră în atribuțiile tale să împarți gunoaiele în containere sau saci separați, care vor fi apoi adunați de firmele specializate și procesate la centrele de reciclare deșeuri. 

Colectarea separată a deșeurilor reprezintă o activitate esențială și un pas foarte important pentru gestionarea eficientă a gunoaielor și reducerea efectelor nocive asupra mediului. Pentru rezultate optime, în tot acest proces trebuie să fie implicați, atât cetățenii, autoritățile, cât și întreg mediul de afaceri. De asemenea, este important, mai ales pentru operatorii economici, să cunoască legislația sau să obțină consultanță de mediu de la o firmă specializată, pentru o reciclare a deșeurilor corectă.

Colectarea separată a deșeurilor într-un oraș nu este un moft, ci o necesitate și o activitate normală a unei societăți educate pentru a trăi într-un ecosistem sănătos și pentru a reduce utilizarea excesivă și inutilă a resurselor naturale. Iată câteva beneficii ale acestui proces în viața oamenilor: 

 

  • Deșeurile reprezintă un adevărat pericol pentru societate și pentru mediul înconjurător. Dacă sunt amestecate și nu sunt colectate separat, acestea vor ajunge la groapa de gunoi, lucru care duce la contaminarea solului și a apei. 
  • Conservarea resurselor naturale prin reutilizarea produselor care ajung la gropile de gunoi (aluminiul poate fi reciclat pe termen nelimitat fără a-și pierde calitatea). Atunci când deșeuri precum plastic, sticlă, hârtie, aluminiu sau echipamente electrice și electronice sunt reciclate, nu se mai consumă o cantitate uriașă de resurse naturale. 
  • Pot fi realizate economii semnificative de energie și apă prin reutilizarea unui material, în comparație cu producerea unuia nou. Reducerea poluării prin cantități mai mici de deșeuri care ajung la groapa de gunoi. 
  • Respectarea legii. Legislația de mediu este foarte strictă, mai ales în cazul persoanelor juridice, iar nerespectarea acesteia poate duce la amenzi foarte mari.

2. Ghid de colectare separată a deșeurilor

reciclare-codul-culorilor

În tot acest proces, este important să cunoști ghidul de colectare separată a deșeurilor, astfel încât să contribui în mod eficient la reducerea poluării și la menținerea unui mediu cât mai curat.

Pentru a facilita demersurile în acest sens, este disponibil un cod de culori pentru colectare separată de care trebuie să ții cont. De asemenea, pubelele obișnuite au uneori etichete speciale pentru a fi mai ușor de diferențiat tipurile de deșeuri. Toate aceste containere sunt marcate sugestiv, în culori distincte, astfel încât toată lumea să poată depozita deșeurile conform etichetelor. Iată care este semnificația fiecărei culori: 

 

Albastru: hârtie și carton 

Eticheta albastră simbolizează un container în care se colectează hârtie și carton, adică obiecte precum ziare, cutii, plicuri, reviste, fotografii. Este important ca acestea să fie curate și perfect uscate, fără urme de deșeuri alimentare. 

 

Galben: plastic și metal 

Containerele galbene colectează folii și pungi din plastic, cutii și bidoane din plastic, ambalaje etc. Sticlele trebuie să fie curate și presate pentru a economisi spațiu, iar borcanele sau conservele de plastic, să nu aibă resturi alimentare. Reciclabilele care nu pot fi curățate se colectează la deșeuri reziduale. 

 

Verde: sticla 

În recipientul/sacul menajer verde se vor colecta toate articolele din sticlă, fără capac și fără reziduuri în interior. Nu intră în această categorie oglinzile și ferestrele care trebuie puse în containere speciale pentru construcții. 

 

Maro: biodegradabile 

Culoarea maro este pentru deșeurile biodegradabile precum fructe, legume, pâine, cereale, resturi de cafea sau de ceai sau deșeuri din curte. 

 

Negru: deșeuri reziduale/amestecate 

Culoarea neagră marchează deșeurile care nu pot fi reciclate: resturi de carne, ouă întregi, lactate, absorbante și scutece, șervețele folosite sau ambalaje foarte murdare. 

 

Chiar dacă obiceiurile sunt greu de schimbat, este important ca fiecare om și fiecare afacere să conștientizeze importanța deșeurilor reciclate în protejarea planetei. Prin urmare, colectarea separată este pasul firesc pentru a lupta împotriva poluării și a încălzirii globale. 

 

 Sursa foto: pexels.com, unsplash.com

Distribuie

Comments are closed.